Mimo

IMG_1110

El e Mimo.

Multe intamplari frumoase am cu el.

Adevarate lectii de viata.

Sotul a plecat sa-si traiasca viata. Copilul era suparat… e normal.

Poate din cauza asta a inceput sa-mi ceara … un pisoi… sa umple golul ramas ?….

Am acceptat. Si mie imi plac mult pisicile.

Am crezut ca nu e ceva dificil sa adopti un pisoi. Si totusi a durat 6 luni sa reusesc sa gasesc un pisic!

Cel mai trist a fost cand o cunostinta ne-a spus ca o sa ne dea un pisoi … avea o pisica rasa Angora, SUPERBA ! cand ne-a spus ca pisica a nascut 3 pisoi frumosi, am facut o petrecere !!!

Am asteptat cuminti aproape 3 luni sa creasca pisoii, am cumparat cutiuta pt  toaleta, nisip, mancare, jucarele… numai pisicul mai trebuia sa vina…. Intr-o zi, cunostinta mea ne-a spus ca i-au murit 2 pisoi, iar cel ramas a trebuit sa-l dea, era promis altcuiva…. Ah ce tristete ! A fost trist copilul meu…

Dupa alte 3 esecuri in a adopta un pisoi, copilul meu a ajuns la concluzia ca n-o sa aiba niciodata un pisoi, ca e blestemat, ca nimeni nu-l iubeste, ca numai rele i se intampla, ca viata e urata, ca e din cauza lui, pt ca e un copil rau, ca de asta a plecat si tata si de asta nici Dumnezeu nu vrea ca nimic bun sa i se intample, pt ca EL stie ca e un copil rau si nu merita nimic 😦

Si plangea si plangea…

Exact atunci am gasit pe net, site-ul unui refugiu de animale, unde era poza lui Mimo.

A fost dragoste la prima vedere !

Pana atunci voiam un pisoi, indiferent de rasa, culoare. Cand l-am vazut pe Mimo, a fost clar ca el e PISICUL NOSTRU 🙂

 

Dar si aici a fost o problema. Refugiul unde se afla Mimo era la 2,5 ore cu masina ! si eu n-am masina… Cei de la refugiu ne-au spus la telefon ca ei nu isi pot permite sa rezerveze animale mai mult de o saptamana…. Si eu nu reuseam sa gasesc o masina… Am gasit o varianta de transport cu trenul pana la o localitate mai apropiata de refugiu apoi acolo speram sa gasesc un taxi … Am decis sa mergem sambata. Vineri am aflat ca nu va circula nici un tren pe linia respectiva din cauza unor probleme tehnice !

Ah ! ce plans si vai pe copil !!!!!! a plans ! a plans ! a plans toata seara, a plans toata noaptea, a adormit plangand, s-a zbatut in somn, gemea, plangea, la ora 4 s-a trezit urland…. Si aceeleasi vorbe nesabuite ca e ghinionist, ca toate ii merg rau, ca stie ca n-o sa aiba niciodata nici o bucurie….

Sambata dimineata eram zabauca de cap ! Nu mai suportam sa vad copilul plangand si am spus ca am sa-i dovedesc ca se inseala, ca nimeni nu are nimic impotriva lui, ca e un copil bun si frumos, viata e frumoasa si in nici un caz Dumnezeu nu vrea sa pedepseasca un copil !

Mi-am facut o cruce mare cand am iesit din casa si-am zis

« Doamne hai cu mine, sa fie fie asa cum vrei TU si eu sa pot face fata la ceea ce TU imi vei da »

 

Afara ploaie si lapovita, frig. Voiam sa luam metroul pana in capitala si acolo sa gasesc un taxi…. Numai ca metroul nu functiona pt cel putin o ora, probleme tehnice…. Serios ? Toate si-au gasit sa aiba probleme tehnice ???? Copilul tot bombanea « ai vazut ? ti-am spus eu ! n-o sa reusim ! stiam eu ! »

M-am indreptat spre un taxi, cu groaza, aveam totusi  450 km dus-intors !!!!!!!!!!

In taxi, am descoperit ca nu aveam adresa ! uitasem adresa, uitasem dosarul de adoptie acasa, uitasem sa iau bani lichizi… iesisem din casa ca o nebuna, doar cu hainele pe mine…

Am sunat o prietena, n-a raspuns. Era 7 dimineata totusi….. Am mai sunat o alta prietena, ea era treaza (ura !) si a gasit adresa refugiului pe net.

Am intrat in refugiu cu mari emotii si maaaaaare bucurie ca am reusit sa ajung !!!!!!

Ne-am dus sa-l vedem pe motanelul nostru 🙂 cu mare placere ne-am lasat adoptati de motanel ! :)) ne-a placut si el de cum ne-a vazut ! a « pupat » copilul, i s-a urcat in brate :)))

Era totusi o « mica » problema…. Aici se face un dosar de adoptie (fisa de salar, chitanta de chirie sau lumina, taxa locala, carte de identitate, carnet de cecuri) astea sunt  « probe » ca poti intretine un animal. Eu uitasem acasa, dosarul cu actele pt adoptie ! nici macar carnetul de cecuri nu-l  aveam ! Ei nu acceptau decat cecuri ! A venit directoarea refugiul sa-mi explice ca nu-mi poate da pisoiul, dar ca o sa-l tina pana cand vin cu dosarul… I-am explicat pe scurt povestea noastra, plansul copilului, distanta mare, taxiul care ne astepta afara…. S-a uitat la copilul meu care tinea pisoiul in brate si-i soptea la ureche …. Si-a fost de acord ! Am platit cu cartea bancara vaccinul si sterilizarea care i se facuse la refugiu, mi-a dat carnetul de sanatate al motanului si… am plecat acasa !

Acasa, alta surpriza minunata ! Soferul de taxi mi-a cerut doar 100€, ceea ce era cu mult mai putin decat ar fi trebuit sa platesc !

 

De atunci, de cate ori copilu’ mai pica in groapa de deznadejde, ii amintesc de adoptia lui Mimo, cum toate pareau potrivnice si totusi am reusit sa-l aducem acasa, fara adresa, fara tren, fara masina, fara dosar de adoptie…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s